Antrenorul echipei naționale de tineret, Emil Săndoi, a declarat, vineri, pentru site-ul oficial al clubului Pandurii, că jucătorii formației din Târgu Jiu, Gabriel Matei, Ciprian Brata și Alexandru Ciucur, au lăsat o impresie bună la trialul de la Mogoșoaia.
„Matei, Brata și Ciucur de la Pandurii au lăsat o impresie bună la acest trial și vor rămâne în lot. Sunt băieți buni cu toții, dar depinde dacă vor avea și jocuri la echipa de club pentru a fi în formă la echipa națională. Matei și Brata au jucat de la început la trialul pe care l-am organizat la București, dar Ciucur a intrat pe parcurs. Aș remarca în mod special pe cel mai cunoscut dintre jucătorii care au fost la acest trial, Matei de la Panduri, care este un jucător de mare valoare și care cred că va ajunge pe viitor la echipa națională, și pe Leca de la Concordia Chiajna care este și el un jucător de perspectivă care mi-a inspirat mare încredere deși vine de la Liga a II-a. Matei m-a impresionat în mod special dintre jucătorii convocați de la Pandurii pentru că este un jucător de valoare, are calități deosebite. Mă voi baza pe el în această campanie care va urma. El și Râpă vor fi fundași laterali pe care voi construi noua echipă, ambii fiind jucători cu calități deosebite„, a spus Emil Săndoi.
În ceea ce privește echipa Universitatea Craiova, Săndoi a afirmat că speră să își rezolve problemele: „Nu eram prea mult la curent cu situația de la Craiova și cu ce se întâmplă acolo, abia acum am aflat. Știu că ultimele vești nu sunt tocmai bune, dar eu rămân încrezător că situația se va îndrepta. Chiar îmi doresc din tot sufletul să-și rezolve problemele, pentru că Universitatea este, în primul rând, un nume și merită mult mai mult, vreau să revină acolo unde a fost odată”.
Referindu-se și la fosta sa echipă, Pandurii, Emil Săndoi a spus că această formație a jucat bine în tur și ar putea termina sezonul chiar pe locul zece. „Despre Pandurii, sunt convins că echipa și va reveni. Au demonstrat un fotbal bun chiar și în prima parte a turului, dar au fost și greșeli de arbitraj și individuale la echipă, în sensul că nu exista, la momentul acela, omogenitate. Iar la finalul turului, echipa a arătat un fotbal foarte bun, mai ales după schimbarea băncii, când s-a produs o schimbare și în stilul de joc, dar și în rezultate. La anul, sigur o să depășească acea zonă și, cu o pregătire de iarnă bine făcută, au șanse să termine în primele 10 echipe din Liga I”, a adăugat tehnicianul.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER